Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

3:00, marți, 2 iulie, 2019

În ziua prăznuirii Sfântului Ioan Maximovici, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a liturghisit la Mănăstirea Ciuflea – Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove

„Sfințenia nu reprezintă doar neprihănirea pentru care drepții sunt răsplătiți cu fericirea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Ea este o înălțime sufletească, atunci când oamenii se umplu de harul lui Dumnezeu, încât el se transmite și celor care comunică cu ei”.  (Sfântul Ioan Maximovici)

La 2 iulie 2019, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, Mănăstirea Ciuflea a găzduit un serviciu divin oficiat de către Preasfințitul Siluan, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, alături de un numeros sobor preoțesc.

În aceste zile la Mănăstirea Ciuflea se află icoana cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici (de Shanghai), care au fost aduse din SUA spre închinarea credincioşilor.

În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Vicar dimpreună cu slujitorii coliturghisitori, s-au rugat Bunului Dumnezeu, cerând mijlocirea Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, pentru pacea și prosperitatea țării, pentru unitatea dintre oameni, și pentru înțelegere și înmulțirea dragostei.

La finalul Sfintei Liturghii PS Siluan a rostit un cuvânt de învățătură  în care a menționat că Sfântul Ioan Maximovici este unul dintre cei mai mari Sfinți ai secolului al XX-lea, un Sfânt care a știut să fie un vrednic păstor al turmei sale, dar și un adevărat ascet, un nevoitor care a reușit să îmbine rugăciunea cu ajutorarea celor în suferințe.  „Avem posibilitatea în aceste zile să ne închinăm icoanei și moaștelor sale, să-I mulțumim Bunului Dumnezeu pentru acest prilej, dar și să-I cerem să zămislească și transfigurarea noastră în următori ai sfințeniei. Trebuie să cugetăm la viața Sfântului Ierarh, dar și să ne facem râvnitori ai virtuților și vieții sale, ca la timpul cuvenit să ne bucurăm și noi de cununa slavei pe care au dobândit-o sfinții”, a menționat Preasfințitul Siluan.

Preasfinția Sa a apreciat eforturile depuse de Arhimandritul Nicolae, duhovnicul și administratorul acestui așezământ monahal, pentru grija spirituală față de creștini și posibilitatea de a aduce cinstire moaștelor acestui mare sfânt al Bisericii dreptmăritoare. De asemenea PS Siluan a mulțumit credincioșilor pentru participarea la Sfânta Liturghie, îndemnându-i la un post aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune, milostenie și fapte bune.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii, condus de dna dirijor Olga Ghetiu.

Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: www.manastireacurchi.md