Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

miercuri, 16 aprilie, 2014

În Lunea Mare Preafericitul Patriarh Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir

La 14 aprilie 2014, în ziua de luni a Săptămânii Patimilor,Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Te Deum-ul la începerea rânduielii de fierbere a Sfântului Mir în catedrala mică a mănăstirii stavropighiale Donskoi, or. Moscova, unde se află ceaunul şi cuptorul pentru fierberea mirului.

Împreună cu Sanctitatea Sa au slujit: protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii pentru or. Moscova, şi locţiitorul la mănăstirea Donskoi egumenul Paramon (Golubka).

La serviciul divin, de asemenea, au participat: episcopul de Solnecinogorsk Serghii, şeful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; protoiereul Alexandr Agheikin, parohul catedralei „Botezul Domnului”.

Oficiind Te Deum-ul, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către participanţii la serviciul divin cu o predică: „Preasfinția Voastră, dragi părinți, frați și surori! Vă salut cordial cu ocazia zilei de Luni, începerea Săptămânii Patimilor. Noi călcăm pe un tărâm special și este minunat că în acest an ziua dată este marcată cu începerea sfințirii mirului. Prin Sfântul Mir Domnul ne dă har. Precum mântuirea neamului omenesc s-a făcut prin întruparea Fiului Omului, prin unirea Dumnezeiescului și a Omenescului, la fel și totul ce are referință la întruparea Fiului lui Dumnezeu și, în primul rând, Biserica și viața ei, se făurește prin unirea Dumnezeiescului și a omenescului, a duhovnicescului și al materialului. Dumnezeu a dorit ca darul harului Său, care Îi aparține Lui, aparține lumii duhovnicești, aparține cerului, să se realizeze în viața omenească prin alipirea de materie. Tradiția sfințirii sfântului mir este foarte veche. Încă în epoca precreștină pe capul împăraților se turna mir, mărturisind despre o ungere dumnezeiască deosebită. Iar în epoca creștină mirul căpăta sfințire încă din vremurile străvechi. Prin această materie se împărțea harul lui Dumnezeu și, în primul rând, la Taina Botezului, când omul botezat se unește cu mirul Dumnezeiesc, obținând darul fericii prin ungerea cu Dumnezeiescul mir, căpătând darul harului prin ungerea cu sfântul mir. Mai târziu cu sfântul mir au început să  fie unse și bisericile, și prestolurile, conferind astfel și obiectelor materiale har.  Astăzi, de asemenea, sfântul mir se folosește pentru aceleași scopuri, ca și în antichitate. Credem că prin ungerea cu mir, omul se împărtășește cu Însușii Dumnezeu. Cu acest eveniment minunat noi deschidem tărâmul Săptămâni Patimilor. Aș vrea să doresc tuturor celor care participă la această rugăciune, precum și tuturor păstoriților mei – pace sufletească, concentrare necesară pentru trecerea destoinică a tărâmului din Săptămâna Patimilor. Fie ca Domnul ca răspuns la rugăciunea noastră, ca răspuns la înfrânarea noastră, care este prevăzută de statutul Săptămânii Patimilor, să ne dăruiască întâlnirea plină de bucurie cu El în noaptea luminată și mântuitoare, în noaptea Învierii Lui. Amin”.

După încheierea serviciului divin Preafericitul Patriarh Chiril, însoțit de egumenul Paramon (Golubka), a luat cunoștință de mersul lucrărilor de reparare-restaurare la biserica în cinstea sfântului ierarh Ioan Gură de Aur pe teritoriul mănăstirii Donskoi, precum a și vizitat biserica în cinstea cuviosului Serafim de Sarov și a sfintei binecredincioasei cneaghina Anna Kașinskaia pe teritoriul cimitirului Nou Donskoi.

Biserica la cimitirul Nou Donskoi a fost creată în anii 1904-1914, în anul 1927 a fost reconstruită – în încăperile ei a fost instalat primul crematoriu din Moscova. În anul 1998 crematoriul a fost închis, iar clădirea locașului a fost returnată Bisericii.

Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat biserica în cinstea cuviosului Serafim de Sarov și a sfintei Anna Kașinskaia, precum și zidurile columbariene, mormintele în apropierea bisericii.

***

Sfinţirea mirului este una din rânduielile sfinte ale Bisericii Ortodoxe. Conform tradiţiei, ea se săvârşeşte doar de către Întâistătătorul Bisericii Locale şi nu în fiecare an, dar pe măsura epuizării mirului, sfinţit în anii precedenţi.

Pregătirea în prealabil a ingredientelor destinate fierberii Sfântului Mir începe în săptămâna Sfintei Cruci din Postul cel Mare. În acest an mirodeniile pentru pregătirea mirului au fost sfinţite la 10 aprilie de mitropolitul de Saransk şi Mordovia Varsonofii, şeful Direcției executive a Patriarhiei Moscovei. Mirodeniile sfinţite au fost amestecate cu ulei şi au fost macerate în timp de următoarele două săptămâni.

Rânduiala solemnă a fierberii Sfântului Mir se efectuează pentru Biserica Rusă în Săptămâna Patimilor în biserica mică a mănăstirii Donskoi. Tradiţia de a fierbe aici mirul se trage din anul 1946. Până în anul 1917 pentru această destinaţie era folosită camera Crucii (a fierberii de Mir) a palatului Patriarhal din Kremlin (or. Moscova).

În Lunea Mare Patriarhul împreună cu clericii pune începutul fierberii Sfântului Mir. Pe parcursul a trei zile se citeşte neîntrerupt Evanghelia. Sfinţirea Mirului are loc în timpul liturghiei Dumnezeieşti, oficiată de Patriarh în Joia Mare.

Mirului sfinţit cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh se împarte la eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse şi este folosit la săvârşirea Tainei Mirungerii, precum şi la sfinţirea bisericilor.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Conform www.ortodox.md