Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 1 octombrie, 2013

Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul nostru

Totuşi, apostolul Pavel, ca şi evanghelistul Ioan şi alți autori neotestamentari, vorbeşte despre Împărăție ca despre o realitate care ne este accesibilă aici şi acum: Împărăția este „printre” noi, în „mijlocul” nostru sau chiar „înlăuntrul” nostru. Deşi plinătatea ei poate fi cunoscută abia după moartea fizică, viața noastră de acum, în Biserică, ne oferă o reală pregustare a bucuriei inefabile ce va să fie.

Ortodoxia afirmă că viața este un dar, oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, viața umană trebuie întâmpinată cu bucurie şi mulțumire. Ea trebuie prețuită, conservată şi protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui Dumnezeu, Care ne‐a adus „de la neființă la ființă” nu doar pentru o existență biologică. El ne‐a ales pentru Viață, a cărei finalitate este participarea la slava veşnică a lui Hristos Cel Înviat, „la moştenirea sfinților, întru lumină” (Col. 1, 12; Efes. 1, 18).

În limbajul Părinților răsăriteni, acest destin transcedental sau telos al existenței umane e exprimat ca theosis sau „îndumnezeire”. În gândirea patristică, Dumnezeu în adâncimea ființei Sale rămâne de nepătruns, dincolo de ceea ce putem cunoaşte sau experia. Un abis de netrecut desparte creatura de Creator, natura umană de natura divină. Cu toate acestea, învățătura ortodoxă despre theosis afirmă că vocația noastră primă este de a participa la viața divină însăşi, de a „urca spre casa Dumnezeului nostru”, unde ne vom bucura de comuniunea veşnică cu cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Cum rezolvă Ortodoxia această tensiune între absoluta transcendență a lui Dumnezeu şi accesibilitatea Sa în viața credinței? Putem răspunde scurt şi schematic în felul următor.

Din misterul adânc al absolutei Sale „alterități”, totala inaccesibilitate a naturii sau ființei Sale divine, Dumnezeu se îndreaptă spre lumea creată şi spre lucrul mâinilor Sale, pentru a salva, restaura şi vindeca tot ceea ce e păcătos şi corupt. Cu ajutorul a ceea ce Sfântul Irineu numeşte cele „două mâini” ale sale – Fiul şi Sfântul Duh ‐ Dumnezeu Tatăl îmbrățişează viața umană, umplând‐o cu atributele sau „energiile” Sale: iubire, putere, dreptate, bunătate şi frumusețe. Astfel, El ne deschide calea spre Împărăția Sa, acolo unde cei care trăiesc şi mor în Hristos se alătură sfinților din toate veacurile, aducând cântări de laudă şi mulțumire înaintea măreției şi maiestății divine. De aceea, viața umană îşi găseşte ultima împlinire dincolo de moarte, în nesfârşita comuniune a „dreptății, păcii şi bucuriei în Duhul Sfânt”, care constituie Împărăția lui Dumnezeu (Rom. 14, 17).

Totuşi, apostolul Pavel, ca şi evanghelistul Ioan şi alți autori neotestamentari, vorbeşte despre Împărăție ca despre o realitate care ne este accesibilă aici şi acum: Împărăția este „printre” noi, în „mijlocul” nostru sau chiar „înlăuntrul” nostru (acesta e probabil sensul lui entos de la Lc. 17, 21). Deşi plinătatea ei poate fi cunoscută abia după moartea fizică, viața noastră de acum, în Biserică, ne oferă o reală pregustare a bucuriei inefabile ce va să fie. „Dreptatea, pacea şi bucuria” sunt calități pe care Sfântul Pavel le consideră a fi caracteristice comunității eclesiale de pe pământ, la fel ca şi vieții în veşnica „comuniune a sfinților”. În Evanghelia după Ioan, Iisus le vorbeşte celor tentați de apostazie, tentați să‐şi încalce angajamentul luat față de El şi să revină la iudaism. El li se adresează la timpul prezent: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul meu şi crede în Cel ce M‐a trimis are viață veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‐a mutat din moarte la viață” (In. 5, 24). Din această perspectivă, Împărăția lui Dumnezeu nu este doar un obiect al speranței noastre viitoare (eshatologice). Ea este o realitate prezentă, inaugurată prin botez şi hrănită prin comuniunea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ea este o realitate „sacramentală”, care transformă radical înțelegerea noastră despre originea şi finalitatea existenței umane. Viața e acum experimentată ca un pelerinaj continuu, marcat de o luptă lăuntrică. Ea devine în esența ei askesis sau luptă spirituală între stricăciune, păcat şi moarte, pe de o parte, şi plinătate, sfințenie şi viață veşnic fericită, pe de alta. Această luptă şi izbânda ei finală constituie „viața în Hristos”.

(Preot Prof. Dr. John BreckDarul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2001; p. 5-7)

www.doxologia.ro