Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 14 mai, 2012

Icoana Maicii Domnului „Fecioara din Kursk” în Marea Britanie

O icoană făcătoare de minuni vestită în poporul ortodox rus va fi adusă la Wirrall în Marea Britanie, într-un pelerinaj, la Biserica Sfânta Elisabeta Noua Mucenică.

Este cea de-a treia prezenţă a acestei icoane la Wirrall, după 2007 şi 2009. Icoana a fost pictată în secolul al 13-lea şi există mii de mărturii ale minunilor pe care Maica Domnului le-a săvârşit prin ea.

Pe icoană sunt pictate 12 persoane: în centrul Născătoarea de Dumnezeu, Pruncul Iisus, Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt ca un porumbel şi 9 prooroci vetero-testamentari.

Icoana are locul de reşedinţă în New York. Ea a fost luată din Rusia în 1922, de către Armata Albă şi trimisă afară din ţară, pentru a nu fi distrusă de comunişti.

Părintele Paul Elliott din partea Bisericii Ortodoxe Ruse a spus: „Este uimitor cum icoana vine în acest fel la noi. Este o minunată şi unică şansă pentru oameni să venereze această icoană care este făcătoare de minuni de atâtea şi atâtea secole”.

În 2009, icoana a fost dusă în Rusia şi sute de mii de oameni s-au închinat în faţa ei.

Icoana aceasta a călătorit în toată lumea, de la New York până în Germania, apoi la Liverpool, pentru a strange credincioşii ortodocşi împreună la rugăciune către Maica Domnului.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

http://theorthodoxchurch.info