Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 26 noiembrie, 2012

Hrană duhovnicească pentru 250 de învăţăcei

În cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi se organizează periodic pelerinaje gratuite la sfintele aşezăminte din republică. La 25 noiembrie, cu binecuvântarea şi susţinerea Mitropolitului Vladimir, circa 250 de tineri au mers în pelerinaj la mănăstirile Curchi şi Butuceni.
Înainte de a porni în acest drum binecuvântat s-a săvârşit slujba Te-Deum-ului la capela universitară „Întâmpinarea Domnului”, la care a participat însuşi mitropolitul.
După slujbă, ierarhul a adresat un cuvânt duhovnicesc, referindu-se la efectul pelerinajului şi la importanţa celor două mănăstiri spre care se îndreaptă tinerii. Cei prezenţi au primit binecuvântarea ierarhului şi câte un mic îndrumar în credinţă.
La mănăstirea Curchi pelerinii au fost întâmpinaţi de către obştea mănăstirii care i-a primit cu căldură, povestindu-le din istoria seculară a complexului monahal, dar şi întărindu-i cu o masă caldă.
A urmat vizitarea complexului Orheiul-Vechi, în special a mănăstirii rupestre, aflând mai multe din trecutul acestui spaţiu pravoslavnic bogat în evenimente.
„Astăzi tocmai prin pelerinaje oamenii se apropie de cele sfinte şi dumnezeieşti. Dacă îi faci invitaţie unui tânăr a intra în biserică, prea greu acceptă, mai sunt nişte bariere. Însă dacă le spui tinerilor să meargă în excursie, prin aceasta înţelegându-se un pelerinaj, observi o mare deschidere şi entuziasm. Încercăm să le dăm porţii mici hrană duhovnicească, atât de necesară celor în creştere” – a declarat părintele Octavian Moşin, preşedintele ASCO.

Sursa: http://tineretulortodox.md/