Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:33, joi, 20 iunie, 2019

Fericită maică Agafia, ajută-ne! Vino, sâmbătă 22 iunie, la Mănăstirea Cușelăuca, pentru a participa la sărbătorirea Sfintei Fericitei Agafia

„celor drepți li se cuvine laudă” (Psalmi. 32, 1)

Iubiţi fraţi întru Hristos Domnul,

 

Avem bucuria de a vă invita să participaţi sâmbătă, 22 iunie 2019, la sărbătorirea Sfintei Fericitei Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca, sfânta noastră, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea ei.

Programul sărbătorii va fi următorul: începând cu ora 8.45 se vor citi Ceasurile 3 și 6, iar la ora 9.00 – Slujba Sfintei Liturghii oficiată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, urmată de Te-Deum-ul praznical, în cinstea Sfintei Fericitei Agafia, mijlocitoare către Preasfânta Treime pentru tot sufletul necăjit și întristat.

Potrivit cuvintelor pe care le-a rostit înainte de a trece la Domnul, Fericita Agafia a spus că nu va părăsi Mănăstirea ei și îi va ajuta pe toți cei care se vor ruga ei cu credință neclintită, ceea ce și împlinește creștinilor care aleargă cu evlavie în rugăciuni la Sfânta.

Fericită maică Agafia, ajută-ne!

Vă așteptăm să fiți cu noi să o lăudăm în rugăciune pe Fericita Agafia,

căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)