Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

sâmbătă, 6 octombrie, 2018

Episcopul Siluan de Orhei a oficiat Slujba de sfințire a Bisericii și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Bulăiești, r. Orhei

Sâmbătă, 06 octombrie 2018 – credincioșii parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din satul Bulăiești, raionul Orhei, au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, prilejuite de vizita Preasfințitului Siluan.

La orele dimineții, Episcopul Vicar a fost întâmpinat în fața bisericii de către un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh PC Părinte Herimon (Climov), care a rostit cuvântul de bun venit. După rânduiala slujbei de sfințire a locașului de închinare după perioada de reparație, PS Siluan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de soborul slujitorilor veniți din parohiile învecinate din cadrul Vicariatului de Orhei.

La Vohodul mic, parohul bisericii din Bulăiești, Pr. Herimon  – cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost decorat de către PS Siluan, cu dreptul de a purta Cruce de Aur, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sârguincioasă și pentru munca depusă cu multă osârdie, în această parohie.

După rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, cu binecuvântarea PS Siluan, PC Părinte Nicolae Florinschi, paroh al Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” – din Mun. Chișinău prezent la sărbătoare, a rostit un cuvânt de învățătură explicând totodată și sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii.

La final, arhiereul dimpreună cu clerul și poporul au oficiat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor din Sfânta Evanghelie, după care a urmat Te – deumul de mulţumire. Ierarhul orheian a felicit pe cei prezenți cu acest remarcabil prilej de întâlnire duhovnicească, transmițând și mesajul părintesc al Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR. Ierarhul a apreciat osteneala şi efortul credincioșilor dimpreună cu parohul bisericii depuse cu multă dăruire arătând că cele reușite până în prezent nu sunt altceva decât o dovadă a vredniciei localnicilor, îndemnând ctitorii și enoriașii să rămână și mai departe la fel de dedicați credinței și faptelor celor bune, și să-și conducă pașii prin viață după îndrumările Evangheliei Mântuitorului Hristos, iar în semn de prețuire PS Siluan  i-a dăruit părintelui paroh în dar un set de veșminte.

La rândul său părintele-paroh Herimon, și-a manifestat recunoștința față de Preasfinția Sa, mulțumindu-i pentru bunăvoință și binecuvântări, rugându-l săi susțină în continuare mereu cu sfatul și cu îndemnul părintesc toate lucrările cele ziditoare de suflet.

Mai târziu, în amintirea acestei frumoase zile, credincioșii de la mic la mare au avut parte și de o binecuvântare de suflet – câte o iconiță drept amintire din partea Episcopului.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi.

Sursa: http://manastireacurchi.md/