Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

19:39, marți, 14 februarie, 2012

El mă ruga să nu-l omor… (Mărturisirile unei tinere care a făcut avort)

Notă: Din motive etice nu voi face public numele adevărat al persoanei intervievate. O voi numi simplu, Maria.

”… Cu fiecare bucată ruptă din mine muream…medicul scoatea din minte câte un membru al copilaşului meu. Durerea era oribilă, nu am ţipat – conştiinţa  mă durea mai mult…”
Maria locuieşte într-un sat din raionul Ungheni.
S-a măritat la 18 ani, din dragoste, după cum afirmă ea. Maică-sa a plecat în Rusia cu alt bărbat pe când ea avea doar cinci ani. Din acel moment, tatăl ei nu s-a mai dezlipit de sticlă.
–  De la şase ani am locuit la o soră de-a mamei, apoi la 17 ani l-am întâlnit pe viitorul soţ.
Peste un an ne-am căsătorit. Îl iubeam, aşa credeam, însă de unde să ştiu ce e dragostea? Plus la toate  sora mamei nu mă mai putea întreţine. După nuntă m-am mutat la părinţii lui. Peste o lună am aflat că sunt însărcinată. La început am crezut că sunt bolnavă. Idee nu aveam ce simptome are o sarcină, nu aveam de unde să ştiu…
– Cum a reacţionat el?
– A spus că nu putem încă creşte un copil. Nu avem destui bani, nici casă, nici gaz, nici baie, nici maşină. M-a trimis la avort. I-am explicat că nu vreau, că mi-e frică.
A spus că vom face altul când va reveni din Moscova. Atunci vom avea bani, vom mai scăpa din datorii.
În dimineaţa următoare eram la ginecolog…
Când am ajuns acasă îmi era greaţă de mine, mă uram. Soţul m-a luat în braţe şi mi-a spus că mă iubeşte… . Am intrat în baie şi am început să plâng în hohote.
De Crăciun, după ce a plecat din nou la Moscova, am înţeles că sunt însărcinată. A reacţionat ca prima dată.  I-am spus că la avort nu mă duc. De atunci n-am mai discutat normal, urla să mă duc la spital. Eu îi închideam mereu telefonul.
Aveam aproape patru luni, am trecut toate investigaţii medicale, sarcina decurgea normal. Era băieţel, deja se mişca în mine. La ecografie părea atât de micuţ, ca un ghem. Știam că-l voi  numi Matei, ca pe bunelul meu. Am auzit cum îi bătea inimioara, medicul mi-a spus că e un copil perfect sănătos.
Peste câteva săptămâni soţul meu s-a întors acasă. În acea seară era beat. Cum a intrat în curte a început să ţipe. Striga să mă duc dimineaţa să avortez. Eu am refuzat. Atunci a luat un lemn de lângă sobă şi a început să mă lovească. Eu mi-am acoperit abdomenul, dânsul continua să-mi tragă peste mâini, spate, cap. Mama lui a fost cea care m-a scos din bătaie.
Dimineaţa când s-a trezit, a venit la mine şi mi-a spus că dacă nu scap azi de copil mă alungă din casă, că n-are nevoie acum de ”plozi”. Am început să plâng, să îi spun că vom avea un băieţel, că deja se mişcă în mine, că l-am văzut la ecografie, că i-am auzit bătaile inimii.
Nu m-a ascultat…m-a impus să aleg între el şi copil.
Peste câteva ore eram din nou la ginecolog…
– Dar avorturile după 4 luni sunt interzise prin lege!
– Aici el a găsit banii care îi lipseau. A intrat în cabinet, a vorbit cu medicul 5 minute, apoi m-au chemat şi pe mine.
Maria a început să plângă, am încercat să o liniștesc, însă timp de câteva minute nu m-am putut apropia de ea.
Când m-am urcat pe scaunul blestemat mi-am simţit băiatul cum se mişcă, sărmanul încerca să-mi aducă aminte că e viu, că vrea să trăiască….
Doctorul mi-a spus că fătul e prea mare pentru vacuum, aşa că e nevoie să-l scoată pe bucăţele. Îţi închipui? A început din nou să plângă.
Mi-a dat câteva pastile. Mateiaş a început a se mişca disperat în mine, se zbătea, era în ghearele morţii, apoi nu l-am mai simţit. Medicul a început să-l zdrobească în mine. Cu fiecare bucată ruptă – muream, scoatea din minte câte un membru al copilaşului meu. Durerea era oribilă, însă nu am ţipat, conştiinţa mă durea mai mult. La sfârşit, împreună cu o asistentă trebuia să verificăm dacă toate membrele au fost chirutate.
Mă uitam la băieţelul meu, la Mateiaş al meu aruncat pe o tava metalică. Maria își înghițea lacrimile în sec.
Uterul meu era gol, la fel ca sufletul. Uite, vezi aici, se lovi de două ori cu pumnul în piept, aici nu mai e nimic, eu sunt un nimeni. Nici şerpii, nici scorpiile nu-şi omoară puii, eu l-am omorât.

Plângeam împreună cu acei doi ochi albaștri. Nu am puterea, nici dreptul de a-i judeca. Nu pot.
 Maria e femeia  care a renunțat la tot pentru bărbatul ce-l iubea. Acum locuiește din nou la mătușa ei. Vrea să divorțeze.
El mi-a spus că mă omoară când vine acasă…
 Câte femei au fost în situația Mariei? Câte și-au rupt de la inimă pruncii.
Pentru o mobilă mai bună la bucătărie? Pentru o mașină? Pentru o reparație în casă?  Cum poți să-ți trimiți femeia cu pruncul tău mișcând în ea, la moarte? Cum poți să-ți leși copilul schingiuit? Carne din carnea ta, sânge din sângele tău? Cum?
Dacă citești aceste rânduri, și mâine vrei să avortezi, gândește-te că și tu ai fost în locul copilașului tău, iar părinții tăi te-au lăsat să trăiești.

Interviu realizat de Elena Briciuc

www.tineretulortodox.md