Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:20, duminică, 17 ianuarie, 2016

Duminica dinaintea Botezului Domnului la Catedrala “Nașterea Domnului” din Capitală

_MG_2288

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, zi în care se face și pomenirea Soborului Sfinților 70 de Apostoli, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala “Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Întâistătător au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, precum și slujitorii sfântului lăcaș.

Acești șaptezeci de Apostoli sunt prăznuiți astăzi, ca unii pe care i-a ales Domnul și i-a trimis câte doi, înaintea Sa, în toate cetățile și locurile unde avea să meargă El, zicându-le: „Secerișul este mult, iar lucrătorii puțini, rugați deci pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său.” (Luca 10,2).

În timpul slujbei, Arhipăstorul, preoții și credincioșii adunați în sfântul locaș, au preamărit numele Mântuitorului Hristos Răstignit și Înviat, pomenind pe sfinții cei 70 de Apostoli și nădăjduind la mijlocirea lor în fața Bunului și Dreptului Dumnezeu.

Primind întărire și hrană duhovnicească, poporul a ascultat o predica de suflet a Mitropolitului despre necesitatea rugăciunii și a milosteniei creștinești în societatea secularizată în care trăim.

Vlădica Vladimir a adus la cunoștința credincioșilor evenimentul notoriu care sa petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 16 ianuarie – inaugurarea Casei de Milostenie în cinstea Sfintei Mc. Marea Cneaghină Elisaveta, instituție socială și de ajutorare a aproapelui.

Se spune că atunci când cineva dăruieşte din bunurile sale celora care au nevoie, este ca şi cum l-ar împrumuta pe Cel de Sus. Iar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.

În acest context , enoriașii fiind îndemnați de către Înaltpreasfinția Sa, să se roage și să facă milostenie, fiecare după posibilitățile sale și să fie cu mare luare aminte la la învățătura Evangheliei.

Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” se află în mun. Chișinău, str. Schinoasa 2, tel. de contact: 079 01 83 01;  e-mail pentru corespondență: [email protected]

La final, cei prezenți au primit binecuvântare arhierească, după care au mers în liniște și pace spre a trăi în bună înțelegere cu frații întru credință.

Biroul de presă al Mitropoliei