Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:05, duminică, 17 decembrie, 2017

Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, 17 decembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale a țării.

În toate locaşurile de cult din cuprinsul Mitropoliei s-a citit astăzi Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al XVII-lea, versetele de la 12 la 19 care ne prezintă Vindecarea celor zece leproşi.

În această Duminică a Evangheliei vindecării celor zece leproşi suntem chemaţi să arătăm recunoştinţă, să aducem rugăciuni de mulţumire Preasfintei Treimi pentru darul vieţii, pentru sănătate şi pentru tot ajutorul primit în viaţă.

Evanghelia de astăzi ne cheamă să mulţumim părinţilor după trup, care ne-au crescut, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor şi duhovnicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, celor care ne-au ajutat în vreme de boală, celor care ne-au întărit când eram slabi.

În cadrul Sfintei Liturghii dumincale, diaconul Vladimir Cozonac a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama parohiei cu hramul Sf. Arh. Mihail din Chișinău. Cu acest prelej, Mitropolitul i-a adresat nou-hirotonitului felicitări, îndemnându-l să fie vrednic slujitor şi iconom al Tainelor dumnezeieşti.

După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, ÎPS Mitropolit Vladimir a împărțit credincioșilor iconițe cu familia binecuvântată a Maicii Domnului, aduse de către Înaltpreasfinția Sa din pelerinajul recent în Țara Sfântă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media