Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:17, vineri, 20 septembrie, 2013

Drumul Crucii în jurul Moldovei a ajuns la final

Drumul Crucii în jurul țării început cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir la doi august a.c., a ajuns în seara zilei de astăzi la final, încheindu-se în curtea bisericii cu hramul „Sf. Irh. Averchie” din s. Tudora, r. Ștefan Vodă, de unde a și pornit.

În această ultimă zi de procesiune, Vlădica Vladimir a mers pe jos cu cele câteva sute de credincioși, cântând imne de laude Mântuitorului Hristos și Maicii Sale și rugându-l pe Domnul să binecuvânteze Moldova și poporul binecredincios al țării.

După mai multe zeci de kilometri parcurși în această zi în rugăciune și veselie duhovnicească, pelerinii în frunte cu Întâistătătorul au ajuns în satul Tudora, unde au fost întâmpinați de către părintele paroh și creștinii din stat, printre care erau și numeroși copilași.

În incinta sfântului lăcaș, Înalt Prea Sfinția Sa a săvârșit dimpreună cu preoții prezenți un serviciu divin de mulțumire pentru ajutorul lui Dumnezeu în buna desfășurare al acestui drum de pocăință și smerenie, după care Mitropolitul a vorbit celor prezenți, mulțumindu-le pentru truda lor spirituală pentru întreg poporul Moldovei.

În această ordine de idei, Vlădica Vladimir l-a decorat pe Prot. Mitr. Anatolie Cibric cu Ordinul „Meritul Bisericesc”, în semn de apreciere a muncii depuse pentru organizarea și desfășurarea Drumului Crucii.

În continuare, Chiriarhul i-a miruit pe credincioși, oferindu-le în dar iconițe cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Kiril.