Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:47, joi, 16 octombrie, 2014

Distrugeri de biserici în Kosovo: Ambasadorul sârb critică Occidentul

Ambasadorul Serbiei în Rusia, Slavenko Terzic, a criticat Occidentul pentru faptul că altarele din Kosovo sunt încă distruse.

„Tragedia sârbilor din Kosovo și Metohia se întâmplă sub ochii celor din Europa, SUA, iar întreaga lume este martoră oculară a acestei tragedii. Lumea creștină occidentală tace, vizavi de lăcaşurile distruse, nu numai sârbeşti, ci, totodată, mănăstiri medievale creștine. Suntem martorii unei lipse de solidaritate creștină”, a spus ambasadorul, pentru programul „Biserică și lume”, al canalului Rossija-24 TV.

Potrivit acestuia, Kosovo și Metohija sunt leagănul identităţii sârbe, capitala Bisericii Sârbe, centrul istoric al acesteia – Patriarhia din Pec – fiind încă situat acolo. Au existat mai multe capitale ale regilor sârbi și ale țărilor. Există sute de biserici și de mănăstiri în acest teritoriu.

Terzic a raportat că, de la începutul agresiunii NATO, peste 150 de biserici şi mănăstiri au fost distruse în Kosovo, numind această acţiune un „genocid cultural”.

„Din vara anului 1999, am trecut printr-o mare tragedie în Kosovo, exilarea în masă a sârbilor, eliminarea și uciderea lor. Peste 250.000 de sârbi au fost exilați în acești ani. Ei nu se mai pot întoarce. Casele, averile lor sunt distruse și furate, nu există securitate elementara”, a încheiat acesta, citat de Interfax.

www.lonews.ro