Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 17 februarie, 2012

Descoperire importantă la biserica medievală din Veliko Târnovo

Mai multe picturi murale, descoperite recent în cadrul lucrărilor arheologice desfăşurate la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Veliko Târnovo, Bulgaria, au fost prezentate publicului la Muzeul Naţional de Arheologie din Sofia, cu prilejul deschiderii celei mai importante expoziţii arheologice a anului. Conform spuselor arheologului Nikolaz Ovcharov, citat de Agenţia de ştiri bulgară Focus, imaginile sunt comparabile operelor de artă ale marilor pictori renascentişti, precum Giotto.
Picturile murale au fost descoperite în luna iulie a anului 2011, în timpul excavaţiilor la cea mai importantă biserică din timpul celui de-al doilea Ţarat bulgar, a cărui capitală era oraşul Târnovo. Conform cercetărilor, imaginile au fost datate din secolul al XV-lea şi au fost desprinse de pe zidurile bisericii în timpul renovărilor care au avut loc în secolul al XVI-lea. Exista o tradiţie în acea perioadă ca în timpul renovărilor picturile vechi care erau desprinse de pe pereţi să nu fie aruncate, ci depuse în gropi speciale, aşa-zise „morminte de pictură murală”.

Excavaţiile au adus la suprafaţă 15 reprezentări de sfinţi şi texte scripturistice în slavonă. Deşi multe alte picturi din biserică au rezistat peste veacuri, cele mai multe dintre ele şi-au pierdut din culori. Cele descoperite în pământ însă au fost atât de bine conservate, încât nici aurul folosit pentru aura sfinţilor nu şi-a pierdut strălucirea.

După căderea localităţii Târnovo sub otomani, în 1393, biserica se pare că a devenit Reşedinţa patriarhatului bulgar pentru o perioadă scurtă. Biserica a continuat să fie Reşedinţa mitropolitană a Patriarhului Ecumenic din Constantinopol în timpul stăpânirii otomane. Aici au fost adăpostite moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva până în momentul aducerii lor la Iaşi, cât şi cele ale Sfântului Ioan de Rila, ocrotitorul bulgarilor, până în momentul în care au fost duse la Mănăstirea Rila.

Sursa: www.ziarullumina.ro