Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

13:31, vineri, 10 aprilie, 2015

Delegația condusă de către ÎPS Mitropolit Vladimir a ajuns în Țara Sfântă

Delegatie-Tara-Sfanta

Delegația condusă de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, care a plecat spre Ierusalim pentru a aduce Focul Haric în Republica Moldova, a ajuns astăzi în prima parte a zilei în Israel. Aici Întâistătătorul urmează să viziteze câteva locuri sfinte, după care, în seara zilei, va avea o întâlnire cu Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

În continuarea pelerinajului, Vlădica Vladimir va participa la săvârșirea Prohodului Domnului, iar în Sâmbăta Paștelui va fi prezent la procesiunea de preluare a Focului Haric.

Reamintim  că Sfinţenia va fi adusă la Chişinău, în scuarul Catedralei Mitropolitane, în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie a.c., între orele 19.00 şi 20.00, de unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor.