Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:00, miercuri, 21 septembrie, 2016

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană

img_1243

Liturghia praznicală prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost oficiată în această dimineață de către ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala „Nașterea Domnului” din Capitală.

Serbăm Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne-a venit nouă salvarea sufletelor noastre, mântuirea noastră, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat în Sfânta Fecioară Maria.

În timpul slujbei, Întâistătătorul, clerul și poporul, au dat cinstire și laudă Mântuitorului, cerând ajutor ceresc și ocrotire de relele văzute și nevăzute, după care au rostit într-un glas și într-un cuget Rugăciunea Domnească.

Numai Liturghia ţine lumea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu niciodată nu încetează să se roage pentru noi. Niciodată nu încetează să fie mijlocitoare către Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Fiul – Unul din Treime – S-a întrupat în pântecele ei, în chip minunat.

La finalul slujbei, credincioșii au ascultat cuvinte de înțelepciune despre semnificația acestui praznic și au primit binecuvântare arhierească, mergând pe la casele lor cu împăcare și bucurie curată în suflete, spre a trăi cu dăruire cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media