Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 15 aprilie, 2013

De ce să participăm la slujbele de seară?

La Sfânta Liturghie se dezvăluie viața adevărată în Dumnezeu și cu Dumnezeu, în toata frumusețea ei spirituală, atunci când cei care se roagă sunt în acord, adică acordați, pentru Taina aceasta.

Viaţa omului este un lanţ compus din verigi ce alternează între muncă şi odihnă. Au existat dintotdeauna oameni care au preferat mai mult odihna şi alţii care au preferat munca. Adevărul este că omul prin natura lui, tinde să caute mai mult relaxare decât muncă. Acesta iubeşte frumuseţea trupului, frumuseţea artei, muzicii, a literaturii înalte, și se lasă impresionat de faimă, onoare și respect. Oamenii iubesc mâncarea gustoasă, băuturile fine, confortul și îmbelșugarea, eleganța hainelor și a locuințelor. Vor să meargă la petreceri, aniversări, să se întâlnească cu prietenii, să călătorească, să vadă locuri noi, să se odihnească, să se distreze, îndrăgesc numeroase tipuri de amuzament, jocuri, spectacole, prețuiesc sănătatea, liniștea, vremea frumoasă și atmosfera plăcută. Într-un cuvânt omul caută fericirea, văzând în ea o manifestație naturală a vieții, întrucât amintirea șederii strămoșilor în grădina minunată a Edenului a rămas întipărită în memoria sa.

Cu toate acestea, trecând prin diferitele stadii ale fericirii lumești, omul descoperă că adevărata bucurie nu se găsește pe pământ. Cu cât se înconjoară de confort și desfătări trecătoare, cu atât fericirea ce derivă din ele este mai mică, fiind astfel într-o căutare continuă de noi și noi plăceri. După ce se convinge în cele din urmă că sănătatea și binele de pe pământ sunt lucruri instabile și schimbătoare, omul se întristează. Iar această întristare, manifestare a dorului subconștient pentru paradisul pierdut, este o portiță spre rai.

Luând în considerare aspirațiile omului, putem spune că în general acesta este copleșit de o viață lungă și anevoioasă și că adesea își pierde echilibrul, căzând în depresie. Sunt foarte rare cazurile în care își găsesc o activitate care să le facă plăcere, muncind până la extenuare. Puțini sunt cei care se cufundă în muncă până când uită de sine, lăsându-se conduși de principii mai curând decât de goana după profit, care au o chemare specială, un sentiment al datoriei și al responsabilității.

Dacă ar fi să ne limităm strict la aceste observații, am fi cuprinși de pesimism și am accepta faptul că în general nu mai are rost să avem aspirații. Această concluzie ar putea fi justificată numai dacă viața omului s-ar limitat la cea de pe pământ. Însă nu asta ne învață filosofia creștinismului, potrivit căreia viața deplină nu este cea de pe pământ, copleșită de probleme, ci se află în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că religia creștină nu acordă importanță perioadei limitate pe care o trăim pe pământ. Dimpotrivă, ea ne învață cum să o trăim pentru a atinge idealurile oferite de viața cea veșnică, lăsând loc și pentru nevoile firești, odihnă și relaxare. În primul rând însă, creștinismul se caracterizează prin îndemnul la lupta cu sinele. Raiul este premiul pe care îl câștigăm în urma suferințelor și chinurilor de pe pământ, izvorâte doar din iubirea și devotamentul față de Dumnezeu. Însuși Mântuitorul ne spune: Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11, 12). Frumuseţea şi motivul pentru care creştinismul îndeamnă la acest tip de luptă este acela că astfel ni se deschide calea spre atinge desăvârşirea spirituală: Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Matei 5, 48).  Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Și apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie (Matei 19, 21; Marcu 10, 21).

Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide(Matei 7, 7). Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi (Matei 19, 30).

Vedem acestea ilustrate în idealurile de viață ale sfinților plăcuți lui Dumnezeu. Urmăm exemplele lor de viață, ne hrănim cu scrierile lor, ne îndârjim prin credința lor, ne inspirăm din buna lor dispoziție, învățăm cum să fim răbdători și smeriți. Părintele Siluan Athonitul mărturisește: Mulţi oameni cred că sfinţii sunt departe de ei. Însă aceștia sunt departe doar de cei care i-au îndepărtat, și aproape de cei care urmează poruncile lui Dumnezeu și care au harul Sfântului Duh. În ceruri totul trăiește și se mișcă prin Sfântul Duh. Este prezent în biserici, în Sfintele Taine, în Sfânta Scriptură și în sufletul credincioșilor. Sfântul Duh le unește pe toate, de aceea sfinții se află lângă noi, ne ascultă rugăciunile când ne rugăm lor  prin Sfântul Duh iar sufletele noastre simt că se roagă pentru noi.

Legătura dintre luptă și alinarea pe care o vom primi este mai puternic ilustrată în experiența liturgică a bisericii. Ducând o astfel de viață, credinciosul învață cum să pătrundă în lupta rugăciunii, atât de diferită în ortodoxia din estul Europei datorită profunzimii și duratei sale, găsind împlinire sufletească potrivit cuvintelor Mântuitorului: Adevărat grăiesc vouă […]Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 19-21).

Apogeul împlinirii duhovniceşti este atins atunci când primim Sfânta Împărtăşanie, adevărata unire a omului cu Hristos. Dar nu ne putem gândi să pătrundem dintr-o dată în taina acestei împliniri duhovnicești fără pregătire, fără înfrânare a spiritului lumesc, fără dezvoltarea spiritului de pocăință. Cum putem participa la Cina în amintirea lui Iisus Hristos Însuși, potrivit făgăduinței sale fără pregătire dinainte, fără să ne îmbrăcăm sufletul în straiele potrivite, fără să avem conștiința micimii noastre sau fără să simțim beneficiul acestei taine? Poate un instrument să sune frumos dacă nu e acordat?! Pentru a ne aminti de asta, în tradiția biblică și a Noului Testament, zilele sunt numărate începând cu seara. Sfânta Biserică le cere credincioșilor să participe la Taina Sfintei Împărtășanii după ce au fost mai întâi seara la o slujbă pregătitoare, în ajunul Sfintei Liturghii. La această slujba se dezvăluie viața adevărată în Dumnezeu și cu Dumnezeu, în toata frumusețea ei spirituală, atunci când cei care se roagă sunt în acord, adică acordați, așteptând cu nerăbdare unirea cu Domnul prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Sfânt al lui Hristos. Chiar dacă cineva nu se împărtășește la Sfânta Liturghie asta nu înseamnă că nu se bucură de spiritul euharistic, că nu trăiește cu recunoștință actul de mântuire al lui Iisus Hristos. În cele din urmă Sfânta Liturghie este comemorarea înduioșătoare și împărtășirea comună a suferinței trăite de Domnul și Mântuitorul nostru pe tot parcursul vieții sale, de la nașterea în Ieslea din Betleem, la moartea Sa pe crucea de pe Golgota, învierea din morți și înălțarea la Ceruri la pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli iar prin aceștia peste toți credincioșii din sânul Bisericii lui Hristos. Încă de pe vremea Apostolilor, credincioșii erau chemați să participe la  Paştele mic şi să se împărtăşească în fiecare duminică.

Cei mai buni dintre aceşti participanţi nu numai că au alcătuit Sfintele Liturghii dar au devenit militanţi pentru credinţă fiind gata să suporte numeroase suferinţe, chiar şi martirii, păstrând credinţa în Hristos. Petreceau întreaga noapte rugându-se, odată cu răsăritul soarelui, imagine a luminii și căldurii, primeau Trupul și Sângele Sfânt al Mântuitorului. De aceea nu trebuie să ne surprindă faptul că seara dinaintea slujbei este încărcată de amintirea prin rugăciune a sfinților care au suferit și desigur cu amintirea momentelor importante din viața lui Iisus Hristos și a Maicii Sale. Din dorința de a-și ajuta fii credincioși să rămână în acest cadru de sfințenie, Sfânta Biserică îi conduce cu grijă încă de seara în spiritul smereniei, dezvăluindu-le viața, strădania, dorințele, lupta și entuziasmul Sfinților plăcuți lui Dumnezeu care s-au ridicat la slava veșnică a Sa. Ce frumusețe, ce binecuvântare este să ai oportunitatea de a-ți uni sufletul tumultos la pacea celui al Sfinților lui Dumnezeu, să-ți găsești liniștea în El! Ce bucurie să poți învăța din bunătatea, răbdarea sfinților și să speri la ajutorul lui Dumnezeu! Ce bucurie să auzi ca și cum ar fi spuse de ei înșiși, cuvintele dulci ale vieții în Hristos. Și gândiți-vă doar, aceasta este numai o parte din alinarea pe care Hristos o oferă celor care Îl iubesc.

Creștinii din ziua de azi, care ocolesc calea suferinței, căutând doar mângâiere, se privează singuri de slava lui Dumnezeu. Este bine și ne bucurăm atunci când oamenii vin în număr mare la biserică duminica sau în zilele de sărbătoare. Însă inima se întristează văzând cum ortodocșii de astăzi neglijează participarea la lupta sfinților, cum renunță să mai meargă la priveghere în ajunul zilei de Duminică și a zilelor de sărbătoare. Scuzele precum oboseala, sănătatea precară sau problema transportului nu sunt convingătoare, având în vedere că enoriașii se strâng în număr mare atunci când vine vorba de petreceri și concerte ce au loc sâmbătă seara. Nu puțini sunt cei care vin la parastas după-amiaza. Dar când se bat clopotele pentru slujba privegherii, cei care umpluseră biserica până mai devreme pentru slujba celor adormiți, pleacă. Doar câțiva, cei fideli, mai rămân.

Să recunoaștem faptul că atitudinea dezinteresată a enoriașilor față de slujbele de după-amiază (Vecernii, Privegheri sau chiar deniile din Postul Mare) afectează conștiința creștină, reflectând în același timp pierderea smereniei și a înțelegerii lui Dumnezeu, o pierdere reală a dragostei față de biserică. Alinarea adevărată nu poate exista fără luptă, și nici bucuria fără pregătire așa cum nu există fum fără foc sau umbră în absența luminii. Trebuie să adăugăm că seara este momentul perfect pentru spovedanie și nu înaintea Sfintei Liturghii sau, de neconceput, chiar înainte de a ne Împărtăși.

E dureros să vedeți bisericile goale la slujbele de seara. Oare cum se simt preoții când văd bisericile goale? Iar cei care totuși vin, imaginați-vă cât de abandonați se simt! Cum rămâne cu înfrățirea în Hristos? Într-adevăr omul se preocupă inutil de lucrurile lumești, iubește odihna și voioșia mai mult decât orice altceva, manifestând un interes redus față de conștientizarea nevoii de a-și mântui sufletul, prin acte de smerenie, prin rugăciune și prin luptă!

Fie ca Dumnezeu să-i izbăvească pe creștinii care sunt dornici de mântuire de neglijarea sfintelor slujbe, fenomen atât de răspândit astăzi, și să îi așeze, într-un val de recunoștință pentru jertfa Mântuitorului, să pornească pe calea rugăciunii depline, pentru a a-și dobândi alinarea deplină la auzirea cuvintelor Domnului: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău (Matei 25, 23).

www.doxologia.ro