Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:24, miercuri, 25 aprilie, 2012

Dascălul Alexei Zaiţ din s. Cinişeuţi, r. Rezina petrecut în ultimul drum

Prot. Mitr. Igor Cojocari, protopop de Rezina şi preoţii circumscripţiei, aduc sincere condoleanţe familiei Zaiț din s. Cinişeuţi, r. Rezina, în legătură cu decesul celui mai vârstnic dascăl din raion Alexei Zaiț.

S-a născut la 30 martie în anul 1933 în s. Solonceni, într-o familie de gospodari binecredincioşi. De mic dascălul Alexei a îndrăgit Sfânta Biserică. După ce şi-a satisfăcut serviciul militar, a întemeiat o familie şi a crescut 7 copii, dintre care cel mai mic înfiat din maternitate.

Din anul 1953 este cântăreţ în strana bisericii “Acoperământul Maicii Domnului” din s. Cinişeuţi, r. Rezina, iar din 1964 este desemnat dascăl, la aceiaşi biserică.

Pe parcursul vieţii sale, împreună cu familia a ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri din ţară.  Dragostea şi râvna pentru Biserica Ortodoxă l-au caracterizat dintotdeauna, iar în cei 48 de ani de dăscălie a slujit cu 17 preoţi.

Rânduiala înmormântării robului lui Dumnezeu Alexei, a fost săvârşită de un numeros sobor de preoţi în frunte cu Prot. Mitr. Igor Cojocari şi preotul paroh Alexandru Bordian, fiind înmormântat în s. Echimăuţi, alături de cei doi fii ai săi.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!