Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:05, vineri, 5 august, 2016

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a liturghisit la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din Zăbriceni

12

Prăznuirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Mironosițe Maria Magdalena și a Sfîntului Sfințit Mucenic Foca, joi, 4 august 2016, a fot un mare și binecuvîntat prilej de bucurie duhovnicească la mănăstirea ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, care și-a sărbătorit cel de-al doilea mare hram și a marcat 17 ani de la întemeiere.

Mai multe sute de pelerini și închinători și-au îndreptat pașii spre acest sfînt așezămînt monastic pentru a participa la Sfînta Liturghie Arhierească săvîrșită de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Printre slujitori s-a aflat părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, preacuviosul părinte stareț al Mănăstirii Zăbriceni, arhimandritul Damian, preacuviosul părinte stareț al Mănăstirii Nicoreni, arhimandritul Rafail, absolvenți ai instituțiilor teologice ce au activat în incinta mănăstirii.

Alături de binecredincioșii creștini care s-au rugat în cadrul serviciului divin pentru mîntuire, pace, unitate, bunăstare spirituală și materială, s-a aflat și președintele raionului Edineț, domnul Iurie Garas.

Credincioșii s-au bucurat și de prezența în mijlocul lor a chivotului cu o părticică din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena și a mai multor sfinți, ce se pătrează cu multă evlavie pre închinarea credincioșilor la mănăstire.

După citirea pericopelor evanghelice ale zilei, Prea Sfințitul Ioan a rostit un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre curajul mărturisirii credinței în Hristos și răspîndirea credinței creștine prin jertfa martirilor primelor veacuri, avînd ca temei pe sfinții prăznuiți astăzi.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum în fața icoanei Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, după care Prea Sfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de mulțumire Prea Sfințitului Ioan, pentru bucuria de a liturghisi împreună, și de felicitare părintelui stareţ, arhimandritului Damian (Burlacu), obștii monahale și închinătorilor mănăstirii ”Naşterea Domnului” cu prilejul hramului.

Cuvinte de felicitare și mulțumire au adresat la rîndul lor și Prea Sfințitul Ioan, precum și părintele stareț, preacuviosul arhimandrit Damian.

Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească, oferită cu mult drag tuturor slujitorilor, pelerinilor și închinătorilor veniți la sărbătoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni