Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:15, luni, 11 noiembrie, 2013

Creștinii din Egipt vor putea să construiască biserici fără aprobarea președintelui

Dispoziția în cauză a fost adoptată săptămâna trecută în Cairo de Comitetul celor 50, o comisie care se ocupă cu redactarea modificărilor Constituției, adoptată de islamiști în anul 2012. Modificările, aprobate săptămâna trecută, sunt preliminare. Conform acestora va fi simplificat și sistemul de aprobări pentru construirea de biserici, acesta urmând să conțină doar avizele de construcție ordinare. Cu toate acestea, pentru ca modificările aprobate de Comitetul celor 50 să devină efective, trebuie să fie aprobate în cadrul unui referendum național, care va avea loc în luna decembrie a acestui an. De asemenea, Comitetul discută activ în aceste zile modul de redactare a articolului 47, care se referă la libertatea religioasă și de cult: textul propus oferă libertatea de a practica orice credință, aceasta însemnând depășirea toleranței islamice tradiționale doar față de oamenii Cărții (evrei și creștini). Amintim că în timpul valului de violențe, comise de fundamentaliștii islamici, au fost arse peste 80 de biserici și clădiri. Biserica Ortodoxă Coptă a declarat săptămâna trecută că valoarea daunelor se ridică la aproximativ 20 de milioane de dolari.

www.viaorthodoxa.wordpress.com