Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

15:07, marți, 18 iunie, 2013

Corul de copii al Catedralei „Naşterea Domnului” din Chișinău în vizită la Palatul Mitropolitan

IMG_0914

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a primit astăzi la reşedinţa mitropolitană colectivul corului de copii al Catedralei „Naşterea Domnului” din Chişinău.

După interpretarea mai multor cântări bisericeşti, doamna Feodora Burlac, conducătoarea corului, a prezentat Întâistătătorului diplomele de la  ultimile concursuri precum și noul CD cu înregistrari ale corului. Totodată doamana Burlac a mulţumit Mitropolitului pentru sprijinul acordat  şi pentru grija permanentă pe care o poartă arhiereul pentru tânăra generaţie a cântăreţilor bisericeşti.

La rândul său, Vlădica Vladimir a felicitat membrii corului pentru prestaţia înaltă și performanțele din ultimii ani, menţionând că prin intermediul unor asemenea colective imaginea Bisericii Ortodoxe din Moldova este dusă departe peste hotarele ţării, ceea ce demonstrează profesionalismul, dar şi dragostea pentru cele duhovniceşti ale membrilor corului.

Adresându-se doamnei Burlac, Înalt Prea Sfinţia Sa i-a mulţumit pentru dedicaţia sa în domeniul artei corale, exprimându-şi speranţa că şi în viitor, membrii colectivului pe care îl conduce vor da dovadă de profesionalism şi de înaltă cultură a muzicii bisericeşti.

La final, copiii au primit din partea ierarhului cărţi de rugăciuni şi calendare bisericești.

Serviciul de presă al Mitropoliei