Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:08, vineri, 9 iunie, 2017

Continuă Campania „Fericiţi cei Milostivi” – Vă îndemnăm să fiți în continuare alături de noi

Fericiţi cei milostivi!

Iubiţi credincioşi, campania Fericiţi cei Milostivi, lansată de portalul Moldova Ortodoxă în comun cu Asociaţia Obştească Noua Galilee și Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate a Mitropoliei Moldoveicontinuă.

Recent, colaboratorii şi voluntarii noştri au vizitat familia lui Ion şi Ludmila Rusu, care îl îngrijesc de nepoţelul lor Sergiu în vârstă de 15 ani.

Sergiu a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă şi autism, iar la vârsta de nici patru ani a ajuns în casa de copii din Chişinău. Ulterior a fost transferat la internatul pentru băieţi cu dizabilităţi mentale severe din Orhei, unde s-a aflat circa un an.

Vizitându-şi nepotul în acea instituţie, Ion şi Ludmila s-au îngrozit de starea copilaşului – băieţelul de doar cinci anişori avea corpul practic vânăt, era neglijat, izolat într-un pătuţ cu bare. Avea comportament automutilant, de aceea, periodic i se legau mâinile.

Familia Rusu au obţinut statutul de tutori ai nepotului lor, şi Sergiu a ajuns în familia bunelului şi a bunicii sale. Deja timp de zece ani Ion şi Ludmila se jertfesc pentru acest copil, bătând în toate uşile posibile, pentru a obţine un sprijin, oricât de mic.

Cu susţinerea Asociaţiei de Binefacere Salvează Viaţa, Sergiu a urmat tratament şi reabilitare în Institutul Creierului de la St. Petersburg, însă nu a completat cursul deplin.

Ion şi Ludmila au mai găsit posibilităţi s-l ducă pe băieţel la Chişinău, în Crimea, la Odesa, pentru sesiuni izolate de reabilitare, însă toate aceste acţiuni au fost, mai curând, nişte eforturi trunchiate, nefăcând parte dintr-un sistem complex de tratament şi reabilitare.

Familia Rusu nu disperă, şi, nădăjduind în puterea mântuitoare a lui Dumnezeu, se dăruieşte pe deplin băiatului.

Vizitând această familie, am fost copleşiţi de duioşia şi căldura ce domină în casa lor sărăcăcioasă.

Le-am oferit şi o modestă contribuţie financiară din sursele donate de cititorii portalului nostru.

La despărţire, domnul Ion ne-a oferit o pungă plină cu plante de cimbru pe care le-a colectat de pe stâncile Făureştiului, împărtăşind astfel cu noi bucuria Măreţei Sărbători ai Duminicii Mari.

Dragi cititori, noi vă mulţumim nespus de mult pentru sprijinul acordat şi vă dorim să rămâneţi şi în continuare încălziţi de dragostea lui Hristos!

Pentru a susţine campania Fericiţi cei Milostivi, rugăm să ne scrieţi sau să telefonaţi:

Preotul Constantin Cojocaru,
[email protected]
tel.: ‎+373 69063853

Preotul Mihail Bortă,
[email protected]
tel.: ‎+373 68559904