Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

13:29, luni, 16 iulie, 2012

Cinstirea Sfântului Ştefan cel Mare la Ialoveni

Deja al optulea an consecutiv, în cadrul Protopopiatului de Ialoveni sunt desfăşurate ample festivităţi cultural-spirituale dedicate zilei cinstirii Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Şi de această, datorită colaborării dintre Biserică, Consiliul Raional Ialoveni şi Primăria oraşului, a avut loc un deosebit program tematic, care a demarat cu un Te-Deum oficiat în centrul Ialoveniului cu participarea mai multor slujitori din raion şi zeci de enoriaşi.

După serviciul divin, părintele Protopop Prot. Mitr. Anatolie Stefanov s-a adresat către cei prezenţi cu un cuvânt de felicitare, îndemnându-i să ia aminte la măreţele fapte ale vrednicului domnitor şi să trăiască aidoma strămoşilor noştri, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de moşie.

După părintele Anatolie au luat cuvântul reprezentanţi ai administraţiei publice locale, deputaţi şi alte persoane publice, după care au urmat depuneri de flori la complexul memorial.

Programul festiv s-a încheiat cu un concert susţinut de colectivele corale din Protopopiat, la final fiind înmânate Diplome de participare.