Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:04, marți, 6 decembrie, 2016

Cel ce are – să aducă, cel ce nu are – să primească

img_0744

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viața creștină și pentru fiecare dintre noi, fiind considerată fiica cea mai mare a iubirii creștine.

Mulți sunt cei ce ne așteaptă mila: boschetarii și cei țintuiți la pat, mamele singure și familiile necăjite, copiii orfani și deținuții din penitenciare, aceștia sunt apropiații noștri! Ei sunt printre noi cu pronia lui Dumnezeu pentru a ne învăța pe fiecare ce e adevărata dragoste. Căci cum vom putea spune că-L iubim pe Dumnezeu, dacă îi neglijăm pe apropiați?

Prin mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove, din 16 ianuarie 2016, Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta”  și-a deschis ușile.

La începutul anului ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat activitatea Casei de Milostenie în cinstea Sfintei Muceniţe Marea Cneaghină Elisaveta, instituție socială și de ajutorare a aproapelui, organizată conform următoarelor direcții de activitate:

  1. Secția ajutor social

Zilnic, la ora 13 00, în scuarul Memorialului „Eternitate”, din mun. Chişinău se organizează un prînz pentru boschetari. Familiile social-vulnerabile primesc ajutor material la domiciliu.

  1. Secția moral-spirituală

Săptămînal se desfășoară lecții de catehizare (ore duminicale) pentru maturi și copii potrivit gaficului stabilit.

  1. Secția juridică

Săptămînal creștinii ortodocși vor putea beneficia de consultații juridice potrivit graficului stabilit. Programare prealabilă: 069801205, 079353175.

  1. Secția medicală

Săptămînal se oferă ajutor medical la cerere, boschetarilor și consultații ale medicului  naturist pentru toți. rogramare prealabilă: 079 01 83 01.

***

Dacă vă întrebați cu ce  puteți fi de folos?

Lucruri care vi se par neînsemnate pot fi de mare folos celor carte duc lipsă:

  • Produse alimentare (produse și derivate din cereale: hrișcă, faină de porumb, arpacaș de grîu, orez, pîine, etc.; produse lactate: brînzeturi, smîntînă, lapte, etc.; ouă, ulei, pește și carne, fructe, legume: cartofi, ceapă, morcov, varză etc.)
  • Produse de igienă personală (săpun, șampon, detergenți, produse de uz chimic, etc.)
  • Medicamente
  • Îmbrăcăminte și încălțăminte (în stare adecvată pentru a putea fi ulterior utilizată)
  • Mobilă veche utilizabilă
  • Ajutor financiar ocazional și lunar.

Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” se află în mun. Chișinău, str. Schinoasa 2, tel. de contact: 079 01 83 01;  e-mail pentru corespondență: [email protected]