Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 31 martie, 2014

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex au devenit legale în Anglia şi Ţara Galilor

Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglia, unde steaguri în culorile curcubeului au fluturat la Londra pe clădirile ministeriale, după intrarea în vigoare a unei “legi privind egalitatea”, foarte aşteptată.

O lege istorică ce legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a intrat în vigoare sâmbătă, la scurt timp după ora locală 00.00 (02.00 ora României), în Anglia şi Ţara Galilor, ultima etapă dintr-o luptă îndelungată dusă de apărătorii drepturilor homosexualilor. Primele căsătorii între gay sau lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a fi primul cuplu care spune “da”, un moment calificat drept “important pentru ţară” de către premierul britanic David Cameron. “Pentru a explica lucrurile mai simplu, în Marea Britanie nu are importanţă dacă eşti heterosexual sau homosexual – statul îţi va recunoaşte relaţia în acelaşi fel”, a declarat Cameron. La Brighton (sudul Angliei), Neil Allard şi Andrew Wale sperau să fie primii, în minutele de după miezul nopţii, care îşi vor pune verighetele pe deget. “Suntem şi mai conştienţi de şansa pe care o avem că trăim într-o parte a lumii relativ tolerantă”, a declarat la începutul săptămânii Andrew Wale, scriitor şi regizor în vârstă de 49 de ani, în timp ce pozează alături de partenerul său şi primeşte “multe zâmbete şi simpatie” din partea trecătorilor. Această reformă, pentru care apărătorii drepturilor homosexualilor au luptat îndelung, este înainte de toate simbolică, deoarece cuplurile homosexuale beneficiau deja de aceleaşi drepturi parentale ca cele heterosexuale: ele puteau adopta sau puteau recurge la procreare medicală asistată şi la o mamă purtătoare. Ele puteau, de asemenea, să îşi unească destinele, începând din 2005, în cadrul unui parteneriat civil. Contrar Franţei, unde au avut loc manifestaţii de amploare împotriva căsătoriei pentru toţi, proiectul britanic, aprobat în iulie 2013 în Parlament, nu a generat mişcări în rândul populaţiei, majoritatea fiind în favoarea reformei. Un sondaj, publicat vineri şi realizat pentru BBC Radio 5 pe un eşantion format din 1.007 britanici, arată că 22 la sută dintre ei ar refuza o invitaţie la o căsătorie între persoane de acelaşi sex, în timp ce 68 la sută dintre ei sunt favorabili acestei reforme. Acesta sugerează, de asemenea, că femeile (75 la sută) şi tinerii (80 la sută dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani) susţin într-o proporţie mai mare căsătoriile între persoanele de acelaşi sex decât bărbaţii (61 la sută) sau persoanele cu vârste peste 65 de ani (44 la sută). Reforma a provocat dispute în cadrul partidului conservator, în timp ce Biserica Anglicană, majoritară în ţară, a contestat-o. Dacă primele ceremonii sunt autorizate începând de sâmbătă, de la ora 00.01, căsătoriile homosexuale oficiate în alte ţări au început să fie validate în Anglia şi Ţara Galilor din 14 martie. Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt legale în alte 14 ţări. În Statele Unite, acestea sunt autorizate în doar 16 state.

www.ortodox.md