Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

15:26, vineri, 22 septembrie, 2017

Casa de Milostenie a Mitropoliei Moldovei hrănește zilnic peste 200 de oameni ai străzii

Milostenia este virtutea care izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor noştri aflaţi în nevoie.

Mulți sunt cei ce ne așteaptă mila: persoanele fără adăpost și cei țintuiți la pat, mamele singure și familiile necăjite, copiii orfani și deținuții din penitenciare, aceștia sunt apropiații noștri. Ei sunt printre noi cu pronia lui Dumnezeu pentru a ne învăța pe fiecare ce e adevărata dragoste. Căci cum vom putea spune că-L iubim pe Dumnezeu, dacă îi neglijăm pe cei apropiați?

Prin mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea și aportul direct al ÎPS Mitropolit Vladimir, de aproape doi ani activează Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta”, instituție socială și de ajutorare a aproapelui.

În scuarul parcului Memorial din Capitală, peste două sute de oameni ai străzii găsesc o bucată de pâine, iar când au nevoie primesc îngrijiri medicale sau îmbrăcăminte .

Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat acest cuvânt de învățătură: „Mari sunt aripile milosteniei. Sfâşie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele şi ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece şi de ceruri, înconjoară puterile îngereşti şi se aşează în faţa tronului Domnului.”

Proiectul social a Mitropoliei Moldovei – Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta”, este realizat în parteneriat cu mai multe parohii din Capitală. De asemenea, în grija voluntarilor ce activează în cadrul acestui proiect social se află şi alte categorii de persoane defavorizate.

Beneficiarii Casei de Milostenie sunt persoane fără adăpost care au fost identificate pe stradă sau în gări, persoane care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive şi nu au un acoperiș deasupra capului şi nici nu beneficiază de alte servicii sociale care acordă găzduire, vârstnici abandonaţi de propria familie şi ale căror resurse financiare şi personale sunt insuficiente, tineri proveniţi din case de tip familial, foşti deţinuţi, respinşi de familie şi lipsiţi de sprijinul societăţii.

Casa de Milostenie „Sf. Mc. Marea Cneaghină Elizaveta” se află în municipiul Chișinău pe strada Schinoasa 2.

Cei care doresc să susțină activitatea acestei instituții sociale și de ajutorare a aproapelui sunt rugați să telefoneze la numărul de telefon: 079 01 83 01; sau să ne scrie la adresa electronică: [email protected]

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media