Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 27 noiembrie, 2012

Călătoria mea spre Ortodoxie

„Dacă biserica apostolică încă mai există, de ce eu nu fac parte din ea? de ce nu sunt ortodox?”

„Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18)

Călătoria mea spre Ortodoxie a început acum aproximativ 12 ani în Sankt Petersburg, Rusia. Eu și soția mea eram pe punctul de a adopta doi copii când am avut ocazia să vizitez vechea catedrală ortodoxă „Sfântului Isaac”. Eram foarte impresionat și priveam cu admirație icoanele cu Iisus Hristos, cu Maica Sa și cu sfinții. Pe când eram acolo, am observat de asemenea că un grup de soldați ruși ce veniseră să se închine în biserică. „Ce însemna asta!? Credeam că Rusia este o țară fără Dumnezeu, ateistă, comunistă?” De asemenea, în apartamentul în care stăteam, era o icoană. Se părea că aceasta devenise pentru mine o „fereastră spre Ortodoxie”: veche credință a poporului rus.

Cunoștințele mele religioase proveneau de la diverse denominațiuni: de la baptiști, evangheliști și prezbiterieni însă eram complet străin de Biserica Ortodoxă. Istoria bisericească nu a părut niciodată importantă în nici o biserică în care fusesem (de fapt ei își urmăreau rădăcinile doar până în perioada Reformei). Gândul acestui vid istoric m-a urmărit în permanență. După vreo trei ani, viața mea personală a luat o întorsătură nefastă.  Am trecut printr-un divorț dificil și mi-am pierdut casa și afacerea. Mi-am îndreptat nădejdea spre biserica de care aparțineam, însă atunci nu am găsit mângâierea de care aveam nevoie acolo și credința mea s-a zdruncinat.

La scurt timp după aceea, m-am întors în Rusia pentru un pelerinaj. Ghidul era el însuși un convertit la Ortodoxie. Conversațiile noastre mi-au stârnit din nou curiozitatea și mi-au reamintit experiența religioasă anterioară și multe întrebări pe care le aveam cu privire la Biserica Ortodoxă și la istoria bisericească în general. Am aflat astfel că la căderea comunismului în 1991, o mulțime mare de ortodocși s-au întors la credința lor strămoșească ortodoxă; că vechile biserici au fost restaurate, că slujbele au fost reluate și că noile guverne au început chiar să încurajeze învățătura creștină întrucât ajuta la formarea de cetățeni mai buni. În Kremlinul Moscovei, inima „imperiului diabolic”, am vizitat cel puțin patru biserici și un muzeu în care am văzut biblii, icoane și odoare sfinte vechi de secole. Vedeam o religie, o credință și o Biserică care avea un spirit viu după persecuții severe! Toate acestea mi-au stârnit și mai mult curiozitatea și m-au îndemnat să cercetez și mai mult. Când m-am mutat în Williamsport în 2000, cu o credință personală ceva mai statornică, m-am reîntors către educația mea protestantă și am vizitat bisericile mai multor denominațiuni.  Muzica și oamenii mă bucurau însă mă întrista profund lipsa de substanță a credinței propovăduite.

„Unde era simțul lor istoric, cel al Bisericii primare, al doctrinei apostolice?” Era clar că o parte importantă le lipsea. Inima mea a început să ducă dorul Rusiei și al Bisericii Ortodoxe!  Am început să citesc și să studiez toate cărțile de teologie de care reușeam să fac rost. Am descoperit că Biserica Ortodoxă datează încă din primul secol al erei noastre, cu o linie de succesori ai Apostolilor până în prezent; că zonele unde au predicat Apostolii sunt ortodoxe până în zilele noastre; că Reforma Protestantă nu a fost o reacție la Biserica Ortodoxă, ci la cea Romano-catolică; că Biserica Ortodoxă este o continuitate vie a Bisericii revelate în Sfânta Scriptură, cu Sfinte Taine, cu slujbe religioase, cu rânduiala spirituală și o perspectivă potrivită zilelor în care trăim! În lumina acestor descoperiri, m-am întrebat: „Dacă biserica apostolică încă mai există, de ce eu nu fac parte din ea? de ce nu sunt ortodox?”

În timp ce încă mai continuam să merg la biserica Protestantă, am început să port discuții cu oamenii din jurul meu despre călătoriile mele în Rusia. În timpul unei asemenea conversații, mi s-a spus (și am fost foarte surprins să aud asta!) despre prezența unei biserici ortodoxe în Williamsport, o biserică făcută din bușteni. Un prieten grec care mergea la acea biserică m-a invitat să merg și eu.

Îmi amintesc că am oprit mașina pe semnul de parcare cu Sfânta Cruce pentru prima dată și am stat pur și simplu și am privit biserica. Arăta ca unele dintre bisericile pe care le-am văzut în Rusia. Cred că am stat în mașină privind biserica de vreo trei ori până am reușit să-mi adun curajul să particip la o slujbă. Într-o duminică dimineața, m-am trezit și mi-am spus: „Azi e ziua cea mare. O să-mi fac curaj și o să intru în acea biserică”. Când am deschis ușile mari din lemn ale bisericii, mi se părea că deschid un nou capitol al vieții mele. Era altceva: ca raiul pe pământ. Candelele, icoanele, tămâia, lauda adusă lui Dumnezeu, statul în picioare și cântările erau copleșitoare din punct de vedere spiritual.

Atunci m-am gândit: „Dumnezeu aici este prezent cu adevărat!” Am rămas până la sfârșit și oamenii au fost foarte primitori, chiar dacă nu mă cunoșteau. Duminica următoare când am mers iarăși, inima mea a știut că este acasă. Cei născuți în Ortodoxie, sau care s-au convertit, ca și mine, au primit un mare dar de la Dumnezeu. Este vorba despre darul unei vieți înnoite și îmbelșugate în Iisus Hristos și Trupul Său, Biserica – o familie frumoasă, iubitoare și veșnică!

Simt că aici aparțin cu adevărat, acum și pururea.

www.doxologia.ro