Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

19:00, duminică, 15 iulie, 2018

Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cinstit la Sfânta Mănăstire Hagimus

Cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei (1504), în Duminica a VII-a după Cincizecime, Mănăstirea Hagimus a găzduit un serviciu divin deosebit, oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.

Slujba praznicală a fost oficiată în aer liber, lângă biserica cu hramul “Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare”.

Din soborul slujitorilor au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul-Neamț, PC Arhim. Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, preoți din Patriarhia Georgiei, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, de la Mănăstirea Putna (România), uniți cu toții de evlavia și cinstea pe care o poartă pentru Sfântul și Binecredinciosul Voievod al Moldovei, ocrotitorul spiritual al Sfintei Mănăstiri „Sf. Mironosițe Marta și Maria” din Hagimus.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, PS Ioan a săvârșit un Te-Deum, la sfârșitul căruia a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat calitățile spirituale ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

De asemenea Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre jertfelnicia și credința a marelui Voievod, ca model de viață și ca model de a conduce un popor.

La final, Episcopul Ioan a transmis clericilor, mirenilor și obștii monahale mesajul părintesc și de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a slujit Sfânta Liturghie alături de PF Patriarh Kiril, în or. Alapaevsc, reg. Sverdlovsk, Rusia.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al Mănăstirii și Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de  teologul Sergiu Crudu.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/