Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 29 noiembrie, 2013

Belgia: Pas important către eutanasia minorilor care suferă de o boală incurabilă

Belgia a făcut miercuri un pas important către extinderea legii privind eutanasia minorilor care suferă de o boala incurabilă. Propunerea de lege ce vizează extinderea cadrului legal care autorizează eutanasia a fost adoptată de Comisia de Afaceri sociale și a Justiției din Senat, care o dezbate de mai multe luni. Aceasta va fi supusă votului celor două Camere ale Parlamentului belgian, probabil în lunile următoare, anunță Mediafax. Textul prevede ca un minor poate cere să beneficieze de eutanasie dacă se confruntă cu suferințe fizice insuportabile și netratabile, în faza terminală. Pentru aceasta el trebuie consiliat de către o echipă medicală și trebuie să primească acordul parental. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Belgia va urma exemplul Olandei, țara europeană cea mai progresistă, unde eutanasia minorilor este autorizată din 1998. Proiectul de lege este susținut de majoritatea partidelor puterii și opoziției, cu excepția centriștilor democrați creștini flămânzi și francofoni, membri ai majorității guvernamentale. Aplicarea legii va fi limitată deoarece va privi, pe an, între zece și 15 cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, iar al căror deces este prevăzut într-un termen scurt. Dezbaterea a fost inițiată la începutul anului de senatorul socialist Philippe Mahoux, autorul legii care a autorizat în 2002 eutanasia pentru adulți. Acesta a explicat că a răspuns susținerii exprimate de pediatrii și infirmierii confruntați cu “suferința insuportabilă” a copiilor, la care ar putea răspunde doar în mod ilegal. Suferințele “psihice” insuportabile, care au deschis calea eutanasiei pentru adulți, au fost excluse pentru minori de către senatori. Reprezentanții marilor religii creștine, musulmane sau evreiești și-au exprimat opoziția într-un mesaj comun și “puternica preocupare în fața riscului banalizării” eutanasiei. În 2012, 1.452 de eutanasiați au fost înregistrați oficial, reprezentând doi la suta din decesele înregistrate în Belgia.

sursa: Hotnews