Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 23 ianuarie, 2017

Apel către instituţiile mass-media, pe marginea cazului familiei aflate în occident, căreia i-au fost luați cu forța copiii

Cazul familiei aflate în occident, căreia i-au fost luați cu forța copiii, fiind învinuiți de ”violență în familie”, a generat o adevărată polemică în presa autohtonă. Direcţia mitropolitană se alătură Apelului către instituţiile mass-media lansat de portalul naţional de gândire și atitudine creștin-ortodoxă Moldova Ortodoxă, ortodox.md.

Redacţia portalului Moldova Ortodoxă, ortodox.md se arată extrem de îngrijorată de faptul că, în presa autohtonă a fost prezentat eronat apelul de ajutor duhovnicesc prin rugăciune al unei familii din Occident care are nevoie de rugăciunea confraţilor întru credinţă.

Ne referim la apelul „O nouă rubrică – Ajutor prin rugăciune” publicat pe portalul ortodox.md, la data de 21 ianuarie a.c.

Am constatat că numeroasele apeluri primite pe parcursul zilei din partea a mai mulţi jurnalişti nu au alt scop, decât transformarea unui apel de susţinere duhovnicească într-un subiect scandalos de ştire.

În această ordine de idei, redacţia portalului vine cu următoarea precizare: Familia care a cerut ajutorul duhovnicesc prin pomenirea în rugăciune la Sfintele Liturghii a solicitat să păstrăm anonimatul membrilor săi, pe lângă asta, redacţia ortodox.md, a evitat menţionarea oricăror detalii care au vreo legătură cu acest caz, pentru a exclude orice situație care ar agrava starea de lucruri a familiei în cauză.

Astfel, facem un apel către instituţiile mass-media să respecte această solicitare pentru a nu încălca normele deontologiei jurnalistice. Totodată, sperăm că societatea a înţeles corect apelul lansat, iar creştinii ortodocşi se vor concentra exclusiv la rugăciune pentru aceşti confraţi aflaţi în clipe de grea încercare.

Redacţia portalului Moldova Ortodoxă, ortodox.md