Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

22:17, joi, 3 august, 2017

Activităţi desfăşurate în cadrul protopopiatului Căuşeni cu prilejul comemorării a 560 de ani de la intronizarea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare

Chipul lui Ştefan cel Mare, numit încă în timpul vieţii sale de către popor Sfânt este unul emblematic pentru orice cetăţean al Republicii Moldova şi cunoaşterea faptelor lui  profund creştineşti ridică credinţa, cultura şi sentimentul patriotic al cetăţenilor.

Cunoscând faptul că luna iulie a anului 2017 a fost declarată luna comemorativă Sfântul Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, consiliul administrativ al protopopiatului Căuşeni a atras atenţia tuturor preoţilor din raion, îndeosebi a cadrelor didactice să organizeze în rândurile elevilor discuţii, recitaluri de poezie, concursuri de eseuri, gazete de perete, victorine şi alte activităţi în care să fie vizată personalitatea Marelui Domnitor. Asemenea activităţi au fost organizate de către preoţii Ioan Griţcu (Tănătari), Nicolae şi Sergiu Jelihovschi (Sălcuţa), Berestean Mihail (Taraclia), Victor Ghenciu (Cîrnăţeni), Serghei Sorocean (Tocuz) ș.a. Parte din slujitorii bisericii nu s-au limitat la activităţi statice în cadrul parohiilor şi instituţiilor de învăţământ ci au organizat excursii pe locurile faptelor creştineşti şi de glorie militară a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Astfel prot. Mihail Berestean a organizat excursii la cetatea Soroca, pornită de Ştefan cel Mare, unde se află şi o biserică creştin-ortodoxă, la fel, şi la Lipnic, unde Voievodul Ştefan a ieşit învingător într-o mare luptă cu năvălitorii tătari, iar preoţii Nicolae şi Sergiu Jelihovschi, cu un grup mare de tineri au prezentat un florilegiu de cântări sacre la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare de la mănăstirea Putna, precum și la alte mănăstiri din Moldova și Bucovina. Acolo au semnat şi câteva contracte de colaborare cu biserici din România.

Un impuls deosebit de mare l-a avut circulara şi binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove cu prilejul comemorării a 560 de ani de la intronarea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare. O parte din preoţii protopopiatului Căuşeni (Andrei Danu – Căușenii Vechi, Gheorghe Glotea – Zaim, Pavel Sorocean –Tocuz, Valeriu Babelev – Grigorievca, Valentin Baltag – Căinari, Mihail Gudumac – Pervomaisc, Boris Şatulov – Săiţi, Mihail Stoleriu – Cîrnăţenii-Noi şi alţii au oficiat acatiste la Sfântul Ştefan cel Mare în parohiile în care slujesc), iar cea mai mare parte din preoţi (Victor Ghenciu –Cârnăţeni, Ioan Griţcu – Tănătari, Nicolae şi Sergiu Jelihovschi –Sălcuţa, Vasile Marcu – Taraclia, Adrian Iațco – Căușeni, Ioan Bacal – Chircăieștii-Noi şi alţii) în frunte cu protopopul Victor Velciug au organizat împreună cu enoriaşii din satele lor un Drum al Crucii spre mănăstirea Marta şi Maria din satul Hagimus apoi, constituind un mare sobor de preoţi în frunte cu PS Siluan, episcop de Orhei, împreună cu preoţi de la mănăstirea Putna au oficiat o  strălucită slujbă religioasă în faţa bisericii cu hramul Ştefan cel Mare şi Sfânt care este o donaţie a mănăstirii Putna. La Sfânta şi Dumnezeiasca liturghie şi la acatistul la Sfântul Ştefan cel Mare a fost prezent un număr mare de enoriaşi din multe sate ale raionului Căuşeni şi din oraşul Bender. Acestor enoriaşi le-au fost oferite iconiţe cu chipul Sfântului Ştefan cel Mare. După liturghie şi acatist formaţiile corale Ştefan cel Mare de la Casa de cultură din Căuşeni şi Buna Vestire de la Sălcuţa au interpretat un şir de cântece închinate Voievodului.

 Evenimente creştine dedicate Binecredinciosului Voevod Ştefan cel Mare au fost reflectate în ziarul raional Buna Vestire pe care protopopiatul îl editează cu contribuţia nemijlocită a preoţilor. Redactori editori – Nicolae şi Serghei Jelihovschi.

Un eveniment inedit a avut loc a doua zi în biserica  Adormirea Maicii Domnului din satul Sălcuţa. Aici a fost sfinţită icoana murală a Binecredinciosului Ştefan cel Mare pictată recent de către pictorul Ion Canțâr.

Cu smerenie,

Prot. Mitr. Victor Velciug,

Protopop de Căușeni