Două decenii l-am avut alături de noi pe dragul confrate slujitor, prieten şi dascăl – părintele Andrei Branişte. Trecerea sa din această viaţă ne-a zguduit pe toţi. Suntem nedumeriţi şi profund îndureraţi, dar încredinţaţi că Domnul le rânduieşte pe toate.
Atâta i-a ars candela vieţii pământeşti – nădăjduim că va lumina în ceruri.
A fost un om deosebit, cu o ţinută aparte, cu demnitate. Mereu calm şi îngândurat, dornic de a realiza ceva nou şi ziditor de suflet. Înconjurat de tineri teologi, căci mai mult era la Academia Teologică decât acasă, încercând să povăţuiască pe calea slujirii tinerii teologi. Exigent şi corect, dorind ca învăţăceii să cunoască cel mai important lucru – Sfânta Scriptura.
De câţiva ani jertfea din timpul său nu doar pentru teologie, parohie şi familie, dar s-a implicat cu tot sufletul în activităţile misionare cu deţinuţii, militarii şi categoriile vulnerabile ale societăţii.
A fost asemena unui ostaş, a lui Hristos, încercând să dezrădăcineze răul şi să cultive binele. Astfel, nu ne rămâne decât să-l luăm drept model în toate începuturile noastre şi să ne rugăm frăţeşte pentru veşnica lui odihnă cu drepţii!
Cu durere în suflet,
Preoţii militari din cadrul Mitropoliei Moldovei