Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:16, luni, 30 noiembrie, 2015

A fost petrecut pe ultimul drum, tatăl Preacuviosului Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea

IMG_8750

În dimineața zilei de 30 noiembrie, a fost petrecut pe ultimul drum pământesc nou-adormitului rob a lui Dumnezeu Nicolae, tatăl Preacuviosului Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Chișinău.

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Sfânta Liturghie, s-au rugat pentru odihna sufletului celui răposat ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.

Sfântul locaș s-a dovedit a fi neâncăpător pentru mulțimea de slujitori ai Altarului, dar și pentru sutele de credincioși care au participat la serviciul divin.

Vorbind la căpătâiul nou-adormitului rob al lui Dumnezeu Nicolae, Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Sava și-a exprimat sincerele sentimente de condoleanțe față de Arhimandritul Nicolae și rudele îndurerate, menționând că cel care astăzi este petrecut dintre noi către Împărăția lui Dumnezeu, a dus o viață pământească exemplară știind să-și educe copiii cu atâta dragoste părintească și creștinească.

În lipsa Arhipăstorului, secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, a dat citirii mesajulul de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae și familiei sale îndoliate.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit Prohodul nou-adormitului rob a lui Dumnezeu Nicolae, după care cortegiul funerar, în dangăte de clopot s-a îndreptat spre cimitirul „Sf. Lazăr” din capitală, unde a fost înhumat.

Copleșit de emoții firești și de o durere sufletească profundă, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae a mulțumit tuturor pentru cuvintele de compasiune și susținere, pentru frumoasa și înălțătoare slujbă de prohodire, menționând că într-adevăr cel care i-a fost tată, sfetnic și prieten de o viață, a fost un om deosebit, care cu multă dăruire și jertfă, a făcut doar bine, conducându-se tot timpul de Învățătura Evangheliei și fiind mânat de cele mai pure sentimente de dragoste pentru aproapele, în toate faptele sale.

Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească cu drepții!

Serviciul de presă al Mitropoliei