Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:55, sâmbătă, 19 noiembrie, 2016

A fost petrecut pe ultimul drum pământesc nou-adormitul rob a lui Dumnezeu, Protoiereul mitrofor, Ioan Burlac

_mg_8080

În dimineața zilei de 19 noiembrie, a fost petrecut pe ultimul drum pământesc nou-adormitul rob a lui Dumnezeu, Protoiereul mitrofor, Ioan Burlac, parohul bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din s. Zubrești, r. Strășeni.

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Sfânta Liturghie, s-au rugat pentru odihna sufletului celui răposat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei şi un impunător sobor de preoţi şi diaconi.

Sfântul locaș s-a dovedit a fi neâncăpător pentru sutele de credincioși care au participat la serviciul divin.

Vorbind la căpătâiul nou-adormitului rob al lui Dumnezeu, Protoiereului Ioan, Preasfințitul Episcop vicar Siluan a transmis condoleanţe din partea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir exprimându-şi sincerele sentimente de compătimire față de rudele îndurerate, menționând următoarele: „Cel ce astăzi este petrecut dintre noi către Împărăția lui Dumnezeu, a dus o viață pământească exemplară, fiind un tată iubitor, care împreună cu presbitera sa, Elena au educat trei copii. Își iubea mult familia și se bucura nespus de realizările fiicei, Ecaterina și a feciorilor ce i-au urmat pe calea slujirii sacerdotale – Protodiaconul Constantin și preotul Eugen”.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșit Prohodul nou-adormitului rob a lui Dumnezeu Protoiereului Ioan, după care cortegiul funerar, în dangăte de clopot şi cu cântarea „Sfinte Dumnezeule…” a înconjurat sfântul lăcaş.

Părintele Ioan a fost înhumat aproape de biserică, alături de mormintele gârbovite de vreme ale preoţilor ce au păstorit Zubreştii, în vremurile de altă dată.

Copleșit de emoții firești și de o durere sufletească profundă, protodiaconul Constantin împreună cu fratele său preotul Eugen, au mulțumit PS Siluan şi părinţilor slujitori pentru cuvintele de compasiune și susținere, pentru frumoasa și înălțătoare slujbă de prohodire, menționând că, într-adevăr cel ce le-a fost tată, sfetnic și prieten de o viață, era un om deosebit, care cu multă dăruire și jertfă, a făcut doar bine, conducându-se tot timpul de Învățătura Evangheliei și fiind mânat de cele mai pure sentimente de dragoste pentru aproapele, în toate faptele sale.

Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească cu drepții!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media