Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

joi, 17 mai, 2012

2 milioane de creştini sirieni trăiesc în frică de moarte

Creştinii trăiesc în frică în Siria, zguduită de conflicte interne grave. Aceştia se tem că dacă regimul preşedintelui Bashar al Assad va cădea, islamiştii vor ajunge la putere şi se va instaura persecuţia.

„Sunt înfricoşat de vremurile care ne aşteaptă”, a spus un membru al comunităţii creştin ortodoxe, sub protecţia anonimatului, pentru agenţia de ştiri RIA Novosti.

Un război civil nemilos a izbucnit în Siria. Islamiştii oponenţi ai regimului actual cred în mod eronat că creştinii sprijină regimul Assad, a spus acesta. „Musulmanii suniţi care predomină în Siria, cred că dacă regimul preşedintelui Assad care reprezintă interesele minorităţii Alawi, va cădea, le va fi mai bine. Însă personal eu cred că se înşeală. Siria este un stat secular şi oamenii ei, inclusiv musulmanii, nu vor fi bine când se vor instaura normele islamice de morală şi comportament” a adăugat el.

Conform acestuia, forţele extremiste au mai multe şansă să acceadă la putere decât liberalii.

Un alt sirian, inginer din Homs (Emessa) a spus că este sigur că dacă regimul Assad cade, creştinii vor fi siliţi să părăsească ţara într-o zi.

Situaţia din Homs este îngrijorătoare: Aproape toţi creştinii din oraş au fugit, iar casele lor au fost ocupate de militanţi şi de familiile lor. Magazinele au fost devastate, iar refugiaţii locuiesc în alte regiuni ale ţării.

Liderii musulmani au spus că musulmanii şi creştinii au locuit dintotdeauna în Siria şi că nu vor fi persecutaţi.

Creştinii din Siria nu doresc să fugă din ţară. Locuiesc aici de multe zeci de generaţii şi mult înaintea musulmanilor. Ei sunt aproximativ 10% din populaţia Siriei, de 23 de milioane de oameni. O jumătate dintre creştinii sirieni aparţin Bisericii Ortodoxe a Antiohiei.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

http://theorthodoxchurch.info